IMG0895_AA_FOT_FO_BAU_#SALL_#APR6I_#V1

Dezvoltare durabilă

De decenii suntem angajaţi în protejarea mediului

Protejarea mediului şi a resurselor sale este un demers foarte important pentru noi. Dorim să ne protejăm mediul şi în acest demers depășim obiectivele impuse de lege deja de zeci de ani.

„Suntem convinşi că un comportament ecologic este economic avantajos pe termen lung. De aceea, încercăm să implementăm măsuri pentru protecţia mediului în cât mai multe domenii ale activității noastre".

(Fragment din declaraţia de orientare Blum )

Măsuri de protecţie a mediului

Măsurile noastre de conservare energetică includ recuperarea căldurii, izolarea clădirilor, sisteme de ghidare pentru controlul termic optim, răcirea apei din pânza freatică, optimizarea sistemelor de iluminat cu lămpi LED. Deja de decenii.

Livrăm cu trenul în toată lumea

Prin intermediul propriei noastre legături la reţeaua de cale ferată, mutăm o parte importantă a volumului nostru de livrare pe şinele de tren.

Ambalarea ecologică

Pe lângă ambalaje de carton refolosibile, mizăm de peste zece ani pe sistemul de ambalaj ecologic Eco-Pack, soluţie dezvoltată de Blum.

 

ISO 14001

Sistemul de management al mediului ne ajută din 1997 să ne îmbunătățim sistematic realizările ce ţin de protejarea mediului. Măsurile sunt cuprinse într-un program de mediu şi sunt puse în mod continuu în practică. Respectarea şi eficacitatea acestora este supravegheată permanent prin audituri.

ISO 50001

Blum este certificată ISO 50001. Ca normă valabilă la nivel global, aceasta ne ajută să reducem costurile pentru energie şi gazele cu efect de seră prin specificaţii concrete.



Asia
Europe
Oceania

Distribuiți pagina


IMG0895_AA_FOT_FO_BAU_#SALL_#APR6I_#V1